Vara

Fierb pădurile de viață,

Ziua-i lungă și senină,

Iar orașul zace leneș

Într-o mare de lumină.

Străzile sunt moleșite,

Briza bate praful moale,

Norii-și lasă umbra rece

Peste sufletele goale.

Oamenii cu ochi de sticlă

Stau pierduți prin magazine,

Doar prezentul este-al nostru

Nu ce-a fost și nici ce vine.

Norii albi se-nvârt în ceruri

Albi și lungi, nepăsători,

Ziua calcă înspre moarte

A murit de-atâtea ori.

Și de-acolo se pornește

Sub un dom de stele vii

Să răsară înc-o dată,

Să devin-o nouă zi.

E aceeași, este alta?

Stau mereu și mă gândesc,

Dar mai sigur decât toate

E că astăzi te iubesc.

Și veni-va vara-aceea

Când sub soare n-om mai fi

Ș-or fi alții-n locul nostru

Ce cu alții s-or iubi.

Zorii zilei

Se scutură ramuri de frunze-ncărcate,

O ceață cleioasă pe vale se zbate

Precum un balaur ș-apoi se ridică,

Prin iarbă se vede o zână pitică.

Călare pe-un șarpe ea cobza-și ciupește,

Învie bondarii ce zac amorțiți

Și cârtița care sub humă trăiește,

Țânțarii roiesc de zână treziți.

Pe cerul de-aramă apare un soare

Lumină revarsă, pământu-ncălzește

Pâraiele pline de piatră și pește

Se varsă cu zgomot, mai jos, la vâltoare.

Iar vara-mbrăcată cu haine de rouă

Ș-o turmă de ciute, să fie vreo nouă,

Pe dealuri, nebune, întruna gonesc

Și praful din drum mugind îl stârnesc.

Se termină zorii și ziua de vară,

Frumoasă, fierbinte, se-ndreaptă spre seară.