Sonet de Primăvară

Ești prima dintre veri, așa ți se mai spune

Ești verde, parfumată și vieții tu îi dai

O nouă seminție ce-n ape face spume,

Iar păsările multe pe cer îți curg alai.

Ești primul anotimp, ești prima fericire,

Pământul tu-l deschizi, el iarbă-ți dăruiește,

Sub norii tăi și-n soare gradina înflorește,

Și inima mi-o umpli cu patimi și iubire.

E pace-acum pe lume și parcul e pustiu,

O mierlă cântătoare cu ciocul auriu

Un dor ce o apasă spre ceruri ațintește,

Iar Londra cea de piatră în noapte de-adâncește

Și-n cântecul de mierlă ce-n umbre s-a pierdut

Frumoasă primăvară, cumva ai și trecut.

Sonet


The Rout of the Rebel Angels William Blake

Dacă speranța mii și mii de aripi ar avea

Pe care prinse visele să zboare

Sau dacă Dumnezeu în trup s-ar îmbrăca

Încât să îl putem atinge cu ardoare

Ori dacă gândurile-ar arde ca niște văpăi,

Iar noi să le putem aprinde din amnare,

Iubirea ca un fruct de-ar arăta

Din care să mușcăm până la-ndestulare

Și dacă viața-n labirintul ei ne-ar așeza

Legați c-un fir de aur împletit,

El drumul spre ieșire, poate, ni l-ar arăta.

Ne-ar fi destinul lin și lămurit

Dacă un chip acestea toate ar avea,

Dar nu-i așa și, cred, ne-am rătăcit.