Can We Really Break The Cycle?

Georges Seurat. A Sunday on La Grande Jatte — 1884, 1884/86. Helen Birch Bartlett Memorial Collection.
Art Institute ChicChicago

Can we start living outside the norms and obligations of societies, beyond the prejudices, the mass consumption patterns?

The only thing I can say about my life right now is that I am tired. Tired of running in circles, tired of running away, tired of struggling for things that will most probably never make me happy.

For many of us it is time to redifine their way we think, to learn the function of generosity, the role of a good, long break, to learn to say no when we have to, to cherish everything that life gave us, and to build with what we have. We live under the umbrella of fear and division, we live to serve others, constanlty ingest what we are given, never doubt.

We drag ourselves from one paycheck to another, from one loan to another. Every year we buy year new gadgets without even learning how to use the old ones. We travel to escape our lives, then we return to find ourselves trapped again. We try to evade life and death alike. In a world where everything falls into the hands of private bussineses, society will only feed basic needs, never ensure security to its people, never create free citizens. Is this what we’ve become so proud of? Is that what we actually need from life?

What can we do then?

Tackling social policies and cultural prejudices would be a part of the answer.

Living for a clear, achevable goal and having the right expectations would be another.

Telling the stories we want to tell, telling them out loud, and giving other people the courage they need, will always help.

Discliplining ourselves to push our own imaginary boundaries and find the strenght to pursue our dreams would be ideal.

Alina

E cinci dimineața prin optzeci și nouă,

Afară e noapte, e rece și plouă,

Un vechi camion duhnind a benzină

Le duce pe fete încet spre uzină.

Cu ele-i ș-Alina, copilă săracă,

La față lividă, slăbuță, posacă.

În mâna sa ține un colț de covrig.

Și azi va lucra în praf și în frig!

Uzina pătrată cu geamuri murdare

O ține departe de cer și de soare,

Dar ea nu se lasă, cuminte, muncește

Și pentru o viață mai bună robește.

Iar când dup-un an uzina e-nchisă,

Alina-n șomaj e iute trimisă,

Dar ea nu renunță și prin magazine

Își caută treabă, așa se-ntreține.

Mai trage cinci ani pe bani de nimic

Și tot ce câștigă adună-ntr-un plic,

Se face frumoasă, bărbații o plac,

Dar fata-i refuză, necazuri îi fac.

Alina prin crâșme apoi mai servește,

În piață la chioșcuri să vândă-și găsește,

Dar oameni-s răi și banii puțini,

Se duce să-ncerce printe la străini.

Acolo-i jignită, mereu umilită

Dar ea nu renunță că-i fată cinstită,

Și an după an cu mâna ei strânge

Cum știe și poate, în veci nu se plânge.

Iar dacă prin țară se-ntoarce vreodată,

Se simte pierdută, se simte uitată,

Dar singura casă, Alina învață,

E doar când oglinda și-o pune în față.

Apoi un iubit Alina-și găsește,

Bărbatu-i frumos și ea îl iubește,

Prin lume se duc, se ceartă-și zâmbesc,

Ca Eva ș-Adam păcatu-și trăiesc.

Alinei nu-i pasă ce oamenii spun,

Ea știe că vorba-i un glob de săpun,

Și tot ce rămâne e ce noi lăsăm

Cât încă trăim, cât încă lucrăm.