Night

Vincent van Gogh
Café Terrace at Night
1888
Oil on canvas
Kröller-Müller MuseumOtterlo

The city is silent

I walk up and down

This place seems abandoned

No movement, no sound.

Tall houses of bricks

Stand up from the ground

The street lights are cold,

No movement, no sound.

Two brothers in arms,

A bum and a hound,

Sleep down on the pavement

No movement, no sound.

A worker emerges

And throws them a pound,

The poor stand together,

No movement, no sound.

And me? Why I’m here?

And what have I found?

The world is the same,

No movement, no sound.

Sonet


The Rout of the Rebel Angels William Blake

Dacă speranța mii și mii de aripi ar avea

Pe care prinse visele să zboare

Sau dacă Dumnezeu în trup s-ar îmbrăca

Încât să îl putem atinge cu ardoare

Ori dacă gândurile-ar arde ca niște văpăi,

Iar noi să le putem aprinde din amnare,

Iubirea ca un fruct de-ar arăta

Din care să mușcăm până la-ndestulare

Și dacă viața-n labirintul ei ne-ar așeza

Legați c-un fir de aur împletit,

El drumul spre ieșire, poate, ni l-ar arăta.

Ne-ar fi destinul lin și lămurit

Dacă un chip acestea toate ar avea,

Dar nu-i așa și, cred, ne-am rătăcit.

The Cherry Tree

That Thursday was sweaty,

Its air, warm and sweet,

A wine made us chatty,

We savoured fresh meat.

The red summer berries

Were bleeding on plates

Ensnaring the flies,

Thus, ending their fates.

Nearby, like a king,

A proud cherry tree

Was shaking its fruits

Enchanting a bee.

Its cherries were heavy,

As dark as the night,

The wasps bit their pulp

And swarmed with delight.

But then I saw more,

For perched on the branches

Were two lazy pigeons

Both taking their chances.

That moment is gone,

But if I’ll display

This painting of words

That moment might stay.

That summer in London

The weather was hot,

A tree bore its cherries

And left them to rot.

(To all the wonderful people I met in London throughout the years)

Summer Dream

Let us elope into the summer, my love,

Across the wide plains, beyond the high mountains,

And there I will build us a dazzling new home

With statues of marble, arches, and fountains.

We’ll hunt earthly beauties and bind them in chains,

We’ll hunt them on horses with fiery manes,

The gods in the sky have all fallen but one,

Let’s sail on the ocean and fly to the Sun.

The Piano

The Piano

I dreamt I played a piano,

I stroked its strings of gold,

My fingers then got numb,

But with my lips I told

The stories of my songs

With notes turned into words

And with a pen I pinched

My voice’s golden cords.

Our kind is made of strings

That vibrate at the sight

Of what inspires us,

And fills us with its light.

The Book of Adam

And the sacred deer said to Adam:

“You will hold the world in the palm of your hand and you will crush it. Its splinters will pierce your skin, your flesh, and your bones, but you won’t let go.”

“I will,” said Adam.

“By that time there will be nothing left,” replied the sacred deer.

Prolog

Uite-o ceată călătoare

De actori și ghicitoare,

De bufoni și lăutari,

Eunuci, solomonari,

Cu pitici și dansatori,

Gură-cască, scamatori…

Trec și vestea o aduc

Că basm nou am să m-apuc

Să vă scriu cât de curând,

El se țese, mi-e în gând,

Dar socorcul s-a-mplini

Și din cap îmi va ieși.

Alina

E cinci dimineața prin optzeci și nouă,

Afară e noapte, e rece și plouă,

Un vechi camion duhnind a benzină

Le duce pe fete încet spre uzină.

Cu ele-i ș-Alina, copilă săracă,

La față lividă, slăbuță, posacă.

În mâna sa ține un colț de covrig.

Și azi va lucra în praf și în frig!

Uzina pătrată cu geamuri murdare

O ține departe de cer și de soare,

Dar ea nu se lasă, cuminte, muncește

Și pentru o viață mai bună robește.

Iar când dup-un an uzina e-nchisă,

Alina-n șomaj e iute trimisă,

Dar ea nu renunță și prin magazine

Își caută treabă, așa se-ntreține.

Mai trage cinci ani pe bani de nimic

Și tot ce câștigă adună-ntr-un plic,

Se face frumoasă, bărbații o plac,

Dar fata-i refuză, necazuri îi fac.

Alina prin crâșme apoi mai servește,

În piață la chioșcuri să vândă-și găsește,

Dar oameni-s răi și banii puțini,

Se duce să-ncerce printe la străini.

Acolo-i jignită, mereu umilită

Dar ea nu renunță că-i fată cinstită,

Și an după an cu mâna ei strânge

Cum știe și poate, în veci nu se plânge.

Iar dacă prin țară se-ntoarce vreodată,

Se simte pierdută, se simte uitată,

Dar singura casă, Alina învață,

E doar când oglinda și-o pune în față.

Apoi un iubit Alina-și găsește,

Bărbatu-i frumos și ea îl iubește,

Prin lume se duc, se ceartă-și zâmbesc,

Ca Eva ș-Adam păcatu-și trăiesc.

Alinei nu-i pasă ce oamenii spun,

Ea știe că vorba-i un glob de săpun,

Și tot ce rămâne e ce noi lăsăm

Cât încă trăim, cât încă lucrăm.

Cântecul Bizanțului

Corifeul:

Cetate încinsă cu ziduri curate

Și turnuri înalte pe stâncă durate

De ce te-ai pierdut de timp înghițită,

Stăpână a mării, cetate slăvită?

Corul:

Furată de-Apus și de Răsărit

În negura vremii te-ai prăbușit.

Corifeul:

Veneau pelerinii, veneau călătorii,

Să-ți intre pe poartă, tu, mândră minune,

Veneau mercenarii, veneau negustorii,

Cu gând de mărire, avere s-adune.

Corul:

În imnuri de slavă mereu răsunai

Și cerul pe lume tu îl revărsai.

Corifeul:

Cu marmore-albastre frumos învelite

Palatele tale pe toți îi uimeau

Și scumpe biserici morminte țineau

De mari împărați și trupuri sfințite.

Corul:

Aveai multe piețe, fântâni și bazare,

Statui și grădini ca rupte de soare.

Corifeul:

Pe stâlpi din porfir, pe-arcade-nflorite

Zidirile toate erau sprijinite,

Din marea cea verde precum un smarald

Ieșeai sub un cer albastru și cald.

Corul:

Pe-alei eremiți cu bărbile dese

Umblau printre-oșteni și doamne alese.

Corifeul:

Iar purpura Romei pe steaguri vopsită

În briza de vară plăcut flutura,

La curtea cu perle și aur stropită

Un cârd de supuși cântând se-nchina –

Corul:

Sublimului cezar abia-ncununat,

De-un dârz patriarh pe tron înălțat.

Corifeul:

Văd Sfânta Sofia cu bolta ei lată,

Biserica mare, în grabă clădită,

Pe Sfânta Irene în umbra-i pitită,

Mai văd Hipodromul, gigantul de piatră.

Corul:

Ș-aud învățații, apoi funcționarii,

Studenții, poeții, meșteșugarii.

Corifeul:

Apoi mai aud din intrigi ieșite

Suspine și strigăt și scuturi lovite

De săbii, ghiulele ce cad, te zdrobesc!

Nu pot să-ndur, aici mă opresc.

Corul:

Bizanțul e mort, dar noi mai trăim

Și poate vom ști din nou să-l clădim.