Corifeul:
Cetate încinsă cu ziduri curate
Și turnuri înalte pe stâncă durate
De ce te-ai pierdut de timp înghițită,
Stăpână a mării, cetate slăvită?
Corul:
Furată de-Apus și de Răsărit
În negura vremii te-ai prăbușit.
Corifeul:
Veneau pelerinii, veneau călătorii,
Să-ți intre pe poartă, tu, mândră minune,
Veneau mercenarii, veneau negustorii,
Cu gând de mărire, avere s-adune.
Corul:
În imnuri de slavă mereu răsunai
Și cerul pe lume tu îl revărsai.
Corifeul:
Cu marmore-albastre frumos învelite
Palatele tale pe toți îi uimeau
Și scumpe biserici morminte țineau
De mari împărați și trupuri sfințite.
Corul:
Aveai multe piețe, fântâni și bazare,
Statui și grădini ca rupte de soare.
Corifeul:
Pe stâlpi din porfir, pe-arcade-nflorite
Zidirile toate erau sprijinite,
Din marea cea verde precum un smarald
Ieșeai sub un cer albastru și cald.
Corul:
Pe-alei eremiți cu bărbile dese
Umblau printre-oșteni și doamne alese.
Corifeul:
Iar purpura Romei pe steaguri vopsită
În briza de vară plăcut flutura,
La curtea cu perle și aur stropită
Un cârd de supuși cântând se-nchina –
Corul:
Sublimului cezar abia-ncununat,
De-un dârz patriarh pe tron înălțat.
Corifeul:
Văd Sfânta Sofia cu bolta ei lată,
Biserica mare, în grabă clădită,
Pe Sfânta Irene în umbra-i pitită,
Mai văd Hipodromul, gigantul de piatră.
Corul:
Ș-aud învățații, apoi funcționarii,
Studenții, poeții, meșteșugarii.
Corifeul:
Apoi mai aud din intrigi ieșite
Suspine și strigăt și scuturi lovite
De săbii, ghiulele ce cad, te zdrobesc!
Nu pot să-ndur, aici mă opresc.
Corul:
Bizanțul e mort, dar noi mai trăim
Și poate vom ști din nou să-l clădim.