Corifeul:

Cetate încinsă cu ziduri curate

Și turnuri înalte pe stâncă durate

De ce te-ai pierdut de timp înghițită,

Stăpână a mării, cetate slăvită?

Corul:

Furată de-Apus și de Răsărit

În negura vremii te-ai prăbușit.

Corifeul:

Veneau pelerinii, veneau călătorii,

Să-ți intre pe poartă, tu, mândră minune,

Veneau mercenarii, veneau negustorii,

Cu gând de mărire, avere s-adune.

Corul:

În imnuri de slavă mereu răsunai

Și cerul pe lume tu îl revărsai.

Corifeul:

Cu marmore-albastre frumos învelite

Palatele tale pe toți îi uimeau

Și scumpe biserici morminte țineau

De mari împărați și trupuri sfințite.

Corul:

Aveai multe piețe, fântâni și bazare,

Statui și grădini ca rupte de soare.

Corifeul:

Pe stâlpi din porfir, pe-arcade-nflorite

Zidirile toate erau sprijinite,

Din marea cea verde precum un smarald

Ieșeai sub un cer albastru și cald.

Corul:

Pe-alei eremiți cu bărbile dese

Umblau printre-oșteni și doamne alese.

Corifeul:

Iar purpura Romei pe steaguri vopsită

În briza de vară plăcut flutura,

La curtea cu perle și aur stropită

Un cârd de supuși cântând se-nchina –

Corul:

Sublimului cezar abia-ncununat,

De-un dârz patriarh pe tron înălțat.

Corifeul:

Văd Sfânta Sofia cu bolta ei lată,

Biserica mare, în grabă clădită,

Pe Sfânta Irene în umbra-i pitită,

Mai văd Hipodromul, gigantul de piatră.

Corul:

Ș-aud învățații, apoi funcționarii,

Studenții, poeții, meșteșugarii.

Corifeul:

Apoi mai aud din intrigi ieșite

Suspine și strigăt și scuturi lovite

De săbii, ghiulele ce cad, te zdrobesc!

Nu pot să-ndur, aici mă opresc.

Corul:

Bizanțul e mort, dar noi mai trăim

Și poate vom ști din nou să-l clădim.