Poem de Dragoste

Photo source: Wikipedia Gustave Courbet
1866
Oil on canvas
Musée d’Orsay, Paris

O ea ș-un el s-au dezbrăcat

Și s-au iubit neîncetat

Apoi au stat și au vorbit

Și cu țigări s-au otrăvit

Când era cald și erau vii

Nici prea bătrâni, nici prea copii

El

Aș vrea să fii frumoasa mea

Ea

Dar sunt, doar știi și tu că sunt

El

Frumoasa mea de pe pământ

De peste mări, de sus din cer

Acolo unde aștri pier

Ea

Este prea mult, nu aș putea

El

Dar vreau să fii, frumoasa mea

Ș-acum cred c-am să mă sugrum

Ea

Cu ce?

El

Cu mâna, poate c-un furtun

Ea

Ești un cretin sau ești nebun

El

Mereu am fost, frumoasa mea

Zeiță, zână, lună, stea

Ea

Aș vrea să ies, e noapte-afară

Și plouă-ncet de primăvară

El

Vom fi doar noi, frumoasa mea,

Ea

Ce tânăr ești, 

                     Se râse ea.

El delira și o dorea

Iar pe la trei când au uitat

Ce gânduri i-au îngreunat

Din viața rea de peste zi

Cu munci și alte nerozii

Prin noapte singuri au ieșit

O ploaie dulce i-a stropit

Pe trotuare s-au pierdut

Și s-au iubit fără-nceput

Și s-au iubit fără sfârșit

Cum au știut, cât au trăit.

Juditha

Judith Decaptându-l pe Holofern, Caravaggio, Sursă Foto: Wikipedia

Poveste închisă în scoarțe, uitată

Pictată de unii, de alții cântată,

Poveste în veacuri demult îngropată

Juditha, frumoasa cu ochii de piatră.

Juditha, frumoasa cu ochii de piatră,

Aleargă prin pe câmpul de stele-nvelit

Cu hainele rupte ea gâfâie aprig

Și-n mâini ține bine un cap ciopârțit.

Cetatea ei veche, Asiria-cea mare

Porni să o ardă cu oameni, cu care

Conduse de cruntul bărbat Holofern

Ce vru Israelul să-l vâre-n Infern.

Dar ea la acesta veni cătrănită

Și plânse șireata c-a fost izgonită

De-acasă, privind-o bărbatul dori

Să fie cu ea, așa mi-l vrăji.

Apoi, Holofern curpins de-așa patimi

În cortul lui singur la ea s-a cerut,

Cei doi se iubiră cu multă sudoare,

Iar când se gătară în somn au căzut.

Și-n noapte, vicleana, cu buzele late

Din somn ca o fiară încet s-a sculat,

Ea prinse un paloș ce-era pe aproape

Pe mândrul bărbat prin gât l-a tăiat.

Cu țeasta cea caldă ‘napoi la cetate

Fugi ea strigând: război și dreptate!

Ponit-au evreii în grabă la vale

Trecându-și dușmanii prin săbii și jale.

Poveste închisă în scoarțe, uitată

Pictată de unii, de alții cântată,

Poveste în veacuri demult îngropată

Juditha, frumoasa cu ochii de piatră.