Odiseea lui Homer este probabil prima narativă asupra migrației, asupra suferințelor și dificultăților pe care exploratorii antichității, navigatorii plecați în căutarea unor noi teritorii aveau să le înfrunte.
Pentru Odiseu, întoarcerea în Ithaca a reprezentat scopul
întregului său travaliu. În contextul ciclului Troian, eroul persecutat de
Prometeu, zeul mărilor, va pribegi ani la rând de la un țărm la altul, doar
pentru a ajunge în final în insula natală și a-și recăpăta tronul, dar și
aceasta după eforturi semnificative. Odiseul homeric are parte de un final
fericit, el redobândindu-și statutul inițial și regăsindu-și familia, care îl
așteaptă loială și luptă alături de el pentru recuperarea regatului pierdut.
Dar ce ne povestesc odiseele modernității, istoriile a
milioane de oameni dezrădăcinați, care pleacă pentru nu mai au nici un fel de mijloace
de supraviețuire în țările lor de baștină? În cazurile cele mai nefericite aceștia
își asumă toate riscurile posibile – își vând toate posesiile traficanților de
oameni și trec oceanele în ambarcațiuni care nu sunt menite pentru asemenea
expediții – doar pentru a ajunge undeva unde nu sunt așteptați, unde le va lua
o viață pentru a-și câștiga un statut și așa, inferior.
Odiseul modern nu are drum de întoarcere, este lipsit de
putere, lipsit de orice demnitate. El vine într-o lume în care omul și-a
pierdut orice valoare, o lume care evaluează individul după abilitățile pe care
le deține și după venitul pe care și-l poate asigura, o lume care se
străduiește să se convingă că mai înțelege umanitatea, caritatea și
filantropismul, dar care arareori mai găsește resursele intelectuale și morale
pentru a restabili aceste repere.
Odiseul nostru trebuie să trăiască în mod permanent sub anatema zeului care l-a transformat într-un pribeag. El trebuie să digere singurătatea absolută și să trăiască în cercul restrâns în care societățile gazdă l-au izolat, privindu-l cu suspiciune. Luați strict sub acest aspect, Odisei ai acestui timp devin astfel nu doar migratorii ci și cei care aparțin unor grupuri minoritare și care, prin ceea ce îi constituie în mod prost înțeles predominant (un detaliu superficial/o diferență minoră), nu pot fi acceptați decât cu foarte multă duplicitate în corpul social convețional, care se va simți mereu asaltat de orice abateri de la direcțiile pe care el și le revendică drept esențiale și salvatoare, abateri pe care Odiseii aceștia le reprezintă în imaginația colectivă.
Aș vrea să fiu mai optimist în ceea ce privește lumea
contemporană, dar înclin să cred că omenirea a fost mereu animată de
intoleranță, competiție și individualism acerb. Dar cred că pentru ca Odiseul
modern să își facă simțită prezența în lumea care îl împrejmuiește el trebuie
să lupte feroce și să învețe repede. O nouă Odisee ar putea schimba chiar și
puțin modul în care oamenii își înțeleg semenii dezrădăcinați și nevoiți să
cutreiere pământul în căutarea unei scăpări.
O comunitate care nu se deschide lumii este sortită unei dispariții lente și triste. La fel și una care nu pricepe să tolereze. Demografia României arată ca la mijlocul secolului din 16 milioane de locuitori, țara noastră va avea 12 milioane de pensionari. Care va fi situația spre sfârșitul de secol? Ce se mai poate aștepta de la un stat atât de greu de administrat în care inegalitățile rampante împing oamenii la o emigrare în masă?Aceștia reprezintă un segment important al populației și anume muncitorii rejectați. Ei sunt cei pentru care “contractul social” a fost anulat. Răsplata pe care o primesc este uneori disprețul celor rămași și al autorităților responsabile de falimentul aparent ireversibil al României, dispreț orientat împotriva singurei surse oneste de venit a țării cât timp investitorii vin și pleacă luând mai mult decât au dat. Ce ne rămâne de făcut este să asistăm, în lipsa unor soluții palpabile, la radicalizarea celor care încă sunt în România, la destrămarea țesăturii sociale sub asediul sărăciei și al corupției endemice, la acutizarea exodului și, în final, la moartea unei țări. Realitatea nu iartă. Acesta nu va fi nici primul și nici ultimul popor care este șters din istorie. Suntem răspunzători de ceea ce urmează.
