Poem de Dragoste

Photo source: Wikipedia Gustave Courbet
1866
Oil on canvas
Musée d’Orsay, Paris

O ea ș-un el s-au dezbrăcat

Și s-au iubit neîncetat

Apoi au stat și au vorbit

Și cu țigări s-au otrăvit

Când era cald și erau vii

Nici prea bătrâni, nici prea copii

El

Aș vrea să fii frumoasa mea

Ea

Dar sunt, doar știi și tu că sunt

El

Frumoasa mea de pe pământ

De peste mări, de sus din cer

Acolo unde aștri pier

Ea

Este prea mult, nu aș putea

El

Dar vreau să fii, frumoasa mea

Ș-acum cred c-am să mă sugrum

Ea

Cu ce?

El

Cu mâna, poate c-un furtun

Ea

Ești un cretin sau ești nebun

El

Mereu am fost, frumoasa mea

Zeiță, zână, lună, stea

Ea

Aș vrea să ies, e noapte-afară

Și plouă-ncet de primăvară

El

Vom fi doar noi, frumoasa mea,

Ea

Ce tânăr ești, 

                     Se râse ea.

El delira și o dorea

Iar pe la trei când au uitat

Ce gânduri i-au îngreunat

Din viața rea de peste zi

Cu munci și alte nerozii

Prin noapte singuri au ieșit

O ploaie dulce i-a stropit

Pe trotuare s-au pierdut

Și s-au iubit fără-nceput

Și s-au iubit fără sfârșit

Cum au știut, cât au trăit.

Prințu’ și Ursu’

Undeva-n Carpați

O vinit un prinț vânjos,

Făt Frumos cu ștoiu’ gros

Pân’ pădure s-o-n-plimbat

Și de-un urs acole-o dat

”De-unde vii, tu prinț vânjos,

Făt Frumos, bengos, flocos?”

Ursu cela l-o-ntrebat

Pă acela prinț bărbat.

”Viu din munții ceia mari

Plini cu bănci și financiari,

Viu cu flinta, vin în jos,

Ici în codrul tău umbos.

Viu cu Jeep-ul și luneta

Și am ocolit planeta

Fix pă tine să te iau

Cu-a mea flintă să ț-o dau.”

O zâs prințul cel vânjos,

Tăt un cont de sus în jos,

Cu castele și cu vile,

Șepte tancuri cu șenile, 

Cu acțiuni și cripobani

Pușcă mațu’ la țărani,

Aur, multe nestemate,

Cu pământuri și palate.

”Stai așa tu, mă’ bărbate!

Omu’ c-ursu este frate.”

Spuse ursu’ spăriat,

Da’ prințu’ n-o ascultat –

”Frate-o pulă,” o strâgat,

Flinta-n sus u-o rădicat,

Pă lunetă s-o uitat

Și pă urs l-ar fi pușcat.

Da’ atunci de prin copaci

O vinit un cârd de draci

Și pă prinț l-o înălțat

Și de-acolo l-o luat –   

Mită multă i-o cerut,

C-altfel nici să putea

Gaură la urs să-i dea

Cu pușcoaia lui nemțască.

Da, da dracii n-o lăsat

Ursu să fie-mpușcat

Până când nu l-o taxat

P-acel prinț neastâmpărat.

Și i-o zâs că-n colonii

”Fără șpagă tu nu vii.”

Da’ prințu’, bărbat bogat

Pă tăț’ dracii i-o șpăgat.

Ș-apoi s-o întors frumos,

Prințu’ bun cu ștoiu gros

Ursu’ iute l-o aflat

Colo-n codrul minunat,

Și pă urs el l-o ochit,

Prințu’ cela spilcuit

Și pă urs l-o nimerit,

Ai, ce l-o mai chinuit!

Creierii de i-o zburat,

Dracii tăț’ s-o bucurat

Ș-ursu’ mult s-o zvârcolit:

”No, mă pulă c-ai murit!”

Prințu’ cela o strigat,

Și pădurea-o răsunat

De-alte puști și fierăstaie,

Că poporu-i dă băiaie.

Și o pasăre-o zburat

Năcăjită o plecat,

Codru-n urma ei gemea

De cum oamenii-l călca –

Oameni proști, fără rușine

Și cu suflete haine,

Lăcomiți și blestemați

De-al lor Dumnezo uitați!