Sonet de Seară (amintire)

Painting by: George Innes (1825-1894)
Ebening at Medield, Massachusetts, 1857

În purpură seara se-așază și lasă

Răcoarea în iarbă ș-al broaștelor cor,

Pământul adoarme ascuns sub un nor,

Iar eu stau pitit pe prag, lângă casă.

Ce-i lumea, ce-i viața? un gând mă pătrunde,

Ce oare le mișcă de au un temei?

Sau cum se iviră, de când și de unde?

Tot satul miroase a iarbă și tei.

Ascunși de-ntuneric toți greierii plâng,

Iubirea și-o cheamă dorind să trăiască,

Pe cerul de piatră mici aștri se strâng,

Iar câinele-adoarme și-ncepe să cască.

Ce-i viața, ce-i lumea, câți nu se-ntrebară

Visând ca și mine pierduți într-o seară.

Sonet


The Rout of the Rebel Angels William Blake

Dacă speranța mii și mii de aripi ar avea

Pe care prinse visele să zboare

Sau dacă Dumnezeu în trup s-ar îmbrăca

Încât să îl putem atinge cu ardoare

Ori dacă gândurile-ar arde ca niște văpăi,

Iar noi să le putem aprinde din amnare,

Iubirea ca un fruct de-ar arăta

Din care să mușcăm până la-ndestulare

Și dacă viața-n labirintul ei ne-ar așeza

Legați c-un fir de aur împletit,

El drumul spre ieșire, poate, ni l-ar arăta.

Ne-ar fi destinul lin și lămurit

Dacă un chip acestea toate ar avea,

Dar nu-i așa și, cred, ne-am rătăcit.