Noul Odiseu

Ulysses and the Sirens
1891 John William WATERHOUSE
National Gallery of Victoria, Melbourne

Odiseea lui Homer este probabil prima narativă asupra migrației, asupra suferințelor și dificultăților pe care exploratorii antichității, navigatorii plecați în căutarea unor noi teritorii aveau să le înfrunte.

Pentru Odiseu, întoarcerea în Ithaca a reprezentat scopul întregului său travaliu. În contextul ciclului Troian, eroul persecutat de Prometeu, zeul mărilor, va pribegi ani la rând de la un țărm la altul, doar pentru a ajunge în final în insula natală și a-și recăpăta tronul, dar și aceasta după eforturi semnificative. Odiseul homeric are parte de un final fericit, el redobândindu-și statutul inițial și regăsindu-și familia, care îl așteaptă loială și luptă alături de el pentru recuperarea regatului pierdut.

Dar ce ne povestesc odiseele modernității, istoriile a milioane de oameni dezrădăcinați, care pleacă pentru nu mai au nici un fel de mijloace de supraviețuire în țările lor de baștină? În cazurile cele mai nefericite aceștia își asumă toate riscurile posibile – își vând toate posesiile traficanților de oameni și trec oceanele în ambarcațiuni care nu sunt menite pentru asemenea expediții – doar pentru a ajunge undeva unde nu sunt așteptați, unde le va lua o viață pentru a-și câștiga un statut și așa, inferior.

Odiseul modern nu are drum de întoarcere, este lipsit de putere, lipsit de orice demnitate. El vine într-o lume în care omul și-a pierdut orice valoare, o lume care evaluează individul după abilitățile pe care le deține și după venitul pe care și-l poate asigura, o lume care se străduiește să se convingă că mai înțelege umanitatea, caritatea și filantropismul, dar care arareori mai găsește resursele intelectuale și morale pentru a restabili aceste repere.

Odiseul nostru trebuie să trăiască în mod permanent sub anatema zeului care l-a transformat într-un pribeag. El trebuie să digere singurătatea absolută și să trăiască în cercul restrâns în care societățile gazdă l-au izolat, privindu-l cu suspiciune. Luați strict sub acest aspect, Odisei ai acestui timp devin astfel nu doar migratorii ci și cei care aparțin unor grupuri minoritare și care, prin ceea ce îi constituie în mod prost înțeles predominant (un detaliu superficial/o diferență minoră), nu pot fi acceptați decât cu foarte multă duplicitate în corpul social convețional, care se va simți mereu asaltat de orice abateri de la direcțiile pe care el și le revendică drept esențiale și salvatoare, abateri pe care Odiseii aceștia le reprezintă în imaginația colectivă.

Aș vrea să fiu mai optimist în ceea ce privește lumea contemporană, dar înclin să cred că omenirea a fost mereu animată de intoleranță, competiție și individualism acerb. Dar cred că pentru ca Odiseul modern să își facă simțită prezența în lumea care îl împrejmuiește el trebuie să lupte feroce și să învețe repede. O nouă Odisee ar putea schimba chiar și puțin modul în care oamenii își înțeleg semenii dezrădăcinați și nevoiți să cutreiere pământul în căutarea unei scăpări.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s