Can We Really Break The Cycle?

Georges Seurat. A Sunday on La Grande Jatte — 1884, 1884/86. Helen Birch Bartlett Memorial Collection.
Art Institute ChicChicago

Can we start living outside the norms and obligations of societies, beyond the prejudices, the mass consumption patterns?

The only thing I can say about my life right now is that I am tired. Tired of running in circles, tired of running away, tired of struggling for things that will most probably never make me happy.

For many of us it is time to redifine their way we think, to learn the function of generosity, the role of a good, long break, to learn to say no when we have to, to cherish everything that life gave us, and to build with what we have. We live under the umbrella of fear and division, we live to serve others, constanlty ingest what we are given, never doubt.

We drag ourselves from one paycheck to another, from one loan to another. Every year we buy year new gadgets without even learning how to use the old ones. We travel to escape our lives, then we return to find ourselves trapped again. We try to evade life and death alike. In a world where everything falls into the hands of private bussineses, society will only feed basic needs, never ensure security to its people, never create free citizens. Is this what we’ve become so proud of? Is that what we actually need from life?

What can we do then?

Tackling social policies and cultural prejudices would be a part of the answer.

Living for a clear, achevable goal and having the right expectations would be another.

Telling the stories we want to tell, telling them out loud, and giving other people the courage they need, will always help.

Discliplining ourselves to push our own imaginary boundaries and find the strenght to pursue our dreams would be ideal.

Manuel și Cele Două Inimi

4. Cea de-a doua inimă

Odată căsătoriți, dragostea celor doi tineri a devenit și mai puternică. Bucurându-se de confortul curții regale, viețile lor erau senine și pașnice precum o nesfârșită zi de vară. Din zori până în seară, prin strălucitoarele săli de marmoră și prin grădinile ascunse ale palatului răsunau cântece, râsete și strigăte de veselie. Dar fericirea durează la fel de puțin ca aripile unei furnici, iar cât timp cei doi își celebrau iubirea spre încântarea regelui și-a întregii curți, ascunsă în întuneric era o pereche de ochi reci și frumoși, care pătrunsă de gelozie și poftă trupească îi pândea necontenit.

Apoi, într-o zi, prințesa se duse împreună cu suita ei în piața orașului, dorind să-și cumpere cele mai frumoase rânduri de haine, lăsându-l pe Manuel de unul singur la palat. Neliniștit, tânărul așteptă reîntoarcerea iubitei. Când, după nenumărate ceasuri, nu primi nici o veste din partea ei, fu cât pe ce să fugă din palat și să o caute.

Apoi, dintr-o dată, în față-i apăru un servitor și-i porunci să-l urmeze în încăperile reginei. Odată ajuns, Manuel se trezi într-un loc de o rară frumusețe și bogăție.

 Înconjurate de o lumină roșie, din tavan atârnau perdele de mătase transparentă și lămpi strălucitoare de argint. Peste tot în obscuritatea acelor cămări se întrezăreau siluetele aproape ireale ale statuilor, stâlpilor de porfir și neprețuitelor mobile ce le împodobeau. Uimit, Manuel privi în jur și observă că servitorul dispăruse. O tăcere neplăcută îl cuprinse și auzi o voce blândă ce-i spuse:

”Suntem doar noi doi aici. M-am îngrijit ca Isabela să nu se întoarcă la palat până la căderea soarelui. Fii fără teamă, dragul meu. Avem tot timpul din lume.”

„Ce se petrece?” întrebă Manuel în timp ce inima începu să-i bată cu putere.

Apoi, de pe o canapea din spatele vaporoaselor perdele de mătase văzu cum se ridică, apropiindu-se de el, o femeie complet dezbrăcată. Era însăși regina. Trupul îi era alb ca laptele și ochii ei, foarte asemănători cu cei ai Isabelei, îl străpunseră pe Manuel ca niște spini, făcându-l să tremure.

Constanța era o femei demnă de renumele ei. Frumusețea ei, mereu ascunsă sub veșmintele pe care le purta la curte, era acum dezvăluită în toată splendoarea. Dumnezeu o înzestrase cu cele mai frumoase daruri ale feminității. În ochii sărmanului băiat se părea că aceste farmece le întreceau până și pe cele ale Isabelei.

”Regina mea, ceea ce îmi arătați aici este deopotrivă necugetat și păcătos. Iubirea mea pentru Isabela este la fel de puternică precum a fost dintotdeauna și nu am loc pentru o altă femeie în inima mea,” șopti tânărul bărbat.

Dar Constanța îl sărută nepăsătoare, atingându-l cu priceperea unei femei ce stăpânea toate secretele amorului, spunându-i:

”Nu mai vorbi despre iubire până nu vei gusta și din fructul meu.”

Și de îndată ce se încredință cu tărie că tânărul fusese biruit de farmecele ei, încercă să facă dragoste cu el. Dar Manuel o refuză cu hotărâre împingând-o și fugind din preajma ei. De atunci încolo el nu i-a mai vorbit reginei și nu i-a mai aruncat nici măcar o privire..

Umilită, regina acum se gândea la împrejurarea în care se afla. Dacă Manuel ar fi destăinuit ceva despre cele întâmplate ar fi fost nimicită. Numaidecât, își trimisese iscoadele pe urma lui pentru a-l face să vadă cine avea cu adevărat puterea la curte. Dar Manuel nu a pomenit nimănui nimic din cele petrecute în iatacul reginei. Te temea că poate și el fusese oarecum vinovat și nu voia să o mâhnească pe Isabela, făcând-o să-l bănuiască de vreo infidelitate.

Chiar și așa, mândria reginei fusese rănită. Cuprinsă de mânie, aceasta voia răzbunare. Soarta lui Manuel era pecetluită.

https://poemefarastapan.com/2019/06/04/manuel-and-the-two-hearts-4/

Manuel and The Two Hearts

4. The second heart

Once married, Manuel and Isabela’s love grew even stronger. Enjoying all the comfort of the royal court their lives were as calm and blissful as an endless summer day. From dawn till dusk   the shiny marble halls and the hidden gardens of the palace echoed with music, cheers and laughter. But happiness is as short lived as an ant’s wings, and while the lovers praised their beautiful life to the delight of the king and all his subjects, a pair of cold, beautiful eyes, teeming with jealousy and yearning, was constantly spying them from the shadows.

Then, one day, it so happened that the princess wanted to go with her maids at the city’s market and buy new garments for herself, leaving Manuel alone in the palace. The restless youth waited for his lover’s return, but after many hours there was still no news from her. Fearing for her safety Manuel prepared to run and join her at the market when a servant came and asked the boy to follow him to the queen’s apartment. Once arrived, Manuel found himself in a place of unparalleled wealth and beauty. Drapes of transparent silk and shiny silver lamps came down from the ceiling surrounded by a dim red light. All over those obscure rooms were pale silhouettes of statues, of slim porphyry pillars and of priceless pieces of furniture. Dumbfounded, Manuel looked around. The servant was gone. An uneasy stillness engulfed the lonely youth. Suddenly, he heard a soft voice:

“There is no one here but you and me. I made sure that Isabella won’t be back till late in the evening. Don’t be afraid my beloved; we have all the time in the world.”

“What is going on?” asked Manuel while his heart was throbbing.

Then, from a sofa, behind the soft drapes of silk he saw a naked woman approaching. It was none other than the queen herself. Her body was as white as milk and her eyes, much like those of her daughter’s, pierced Manuel’s chest, making him shiver. Constance was a woman worthy of her reputation. Her beauty, always incarcerated by the many layers of clothing, was now completely exposed. There was no charm that God had spared her body of. In poor Manuel’s eyes she seemed to outshine even his beloved Isabella.

“My queen, what you are showing me is both reckless and sinful. My love for Isabella is as strong as ever and there is no room left for another woman in my heart,” the young man whispered.

But Constance kissed Manuel and touched him with the skills of a woman well accustomed with the art of earthly pleasures and said:

“There will be no talk of love until you try the fruit I have to offer.”

And once she got the youth’s solid confirmation that her charms had vanquished him, she tried to make love to him.

But Manuel downright refused and pushed her away. He then left her apartment never to return, never to talk to her, never to look her in the eyes.

The insulted queen shook with rage and gazed at her situation. If, by any chance Manuel divulged her desire for him she would be lost. From then on, she sent her spies to watch the boy relentlessly, reminding him of the ever-looming threat that now hanged above his head. But Manuel kept quiet. He feared too much he had somehow been responsible for all that happened, and he didn’t want to raise any doubts about his fidelity to Isabella.

But it was too late, the queen’s pride had been tattered; her fury had been unleashed. She wanted revenge. Manuel’s fate was sealed. 

https://poemefarastapan.com/2019/06/04/manuel-si-cele-doua-inimi-4/

What’s our purpose?

D’où Venons Nous / Que Sommes Nous / Où Allons Nous
Paul Gaugin
1897-1898
Museum of Fine Arts, Boston
Source: Wikipedia

  “What is the highest good in all matters of action? To the name, there is almost complete agreement; for uneducated and educated alike call it happiness, and make happiness identical with the good life and successful living. They disagree, however, about the meaning of happiness.” Aristotle, Nicomachean Ethics

Although one couldn’t blame our language and our knowledge for lack of depth, our efforts to define life are still far from satisfying. An even tougher question arises when we try to understand life’s meaning.

What is this force that sets us in motion giving us a purpose, governing us throughout our entire existence? Is it just rationalized instinct? Is it a collection of arbitrary values that tend to vary throughout time, from one age to another, from one individual to another? Is it yet another form of filling the void of our mortal condition? Yes, yes, and yes…

Whether as a cause or as an effect, the meaning of life is quintessential to all our actions, thoughts and creative impulses. It is the alpha and the omega of all our stories and of all our songs, of everything we struggle to achieve in just a few decades we have on Earth.

A simpler form of existence doesn’t need purpose it relies on its organic drive to feed itself, to grow and to procreate. But once neurons jump into the equation, they start wandering and wondering. And this adventure leads these otherwise astounding cells (so well equipped for problem-solving) to the uncharted territories where they either get lost or hit unsurpassable walls. Life’s purpose is just one of those nebulas (as it is God, the life beyond and so on).

Now, is it worth to think about our life’s meaning or should we just push forward focusing on our daily objectives? I guess it’s up to each of us but knowing that we are alive doesn’t make much sense without knowing why we are alive for. And I am sure that everyone has had at least one moment when this question popped up into his or her mind.

Today’s society highlights success. Many great minds talked about creativity. Both happiness and death were always on the table. I wouldn’t know what the right answer is, but I consider life to be an ever-expanding phaenomenon that circumscribes us all, an ever-growing personal and collective lesson, one that we are bound to go through and one that we should try to share to those around us and to those that will follow.

So, let’s start talking!

Manuel și Cele Două Inimi

3. Prima inimă

După ce Isabela își recăpătă puterile, regele îl chemă pe Manuel la curte dorind să îl încoroneze și să cârmuiască regatul împreună. Dar Manuel refuză coroana, spunându-le tuturor celor prezenți că singurul motiv pentru care se aventurase să o salveze pe prințesă era pentru că nu putuse îndura să o știe prinsă în ghearele acelor ticăloși și că tot ce își dorea acum era veșnica ei prietenie. Recunoscătoare, Isabella sări de pe tronul său și cu ochii în lacrimi îl îmbrățișă pe frumosul grec. Însă parfumul băiatului și trupul lui zvelt și fierbinte o zăpăciră și o fermecară. Fata îți opri plânsetul și, uimită, se uită cu îndrăzneală în ochii celui pe care îl strângea în brațe. Abia acum observă că salvatorul ei era un tânăr de o rară frumusețe. Isabela roși. Recunoștința ei se preschimbă în dorință, iar după ce-și reveni, îl imploră numaidecât pe tatăl ei să-i îngăduie lui Manuel să stea cu ei la curte. Înțeleptul regele încuviință cererea fiicei sale. La fel făcu și Manuel, care în taină o iubea pe Isabela.  Încă de mult timp o urmărise peste tot pe unde se ducea alături de suita ei, visându-i părul cel lung și auriu, buzele ei dulci și ochii ei albaștri. Dar în acea zi cumplită când fata fusese răpită el fusese plecat în Damasc, grijindu-se de negoțul familiei sale. Niciodată nu-și putut ierta acea nefericită întâmplare. Zi și noapte se chinui, plânse și se zbătu cum să facă și să dea de ea. Nimeni nu i-a înțeles zbuciumul, iar el nu-l împărtăși nimănui.  Dar a fost  tocmai acea iubire care fremătă atât de puternic în inima lui a fost cea care-i dădu curajul să o salveze.

Și odată ce înțelegerea a fost făcută, Manuel se mută la palat fiind de nedespărțit de frumoasa lui fecioară. Niciodată nu fusese mai fericit. Până într-o zi când un fermecător cavaler se apropie de prințesă, copleșind-o cu vorbele lui dulci. Și-n timp ce aceștia se conversau toți cei aflați în preajmă văzură cum Manuel începu să tremure, chipul i se învineți și ochii îi ardeau de mânie. În noaptea ce a urmat, tânărul zdruncinat intră în iatacul Isabelei trezind-o și mărturisindu-și iubirea pe care o avea pentru ea. Răbdătoare, prințesa îl lăsă să-și verse suferința, iar după ce băiatul se opri îl sărută pe grumaz, apoi obraz și apoi pe gură. Ce a urmat cuvintele mele nu vă pot destăinui, dar o lună mai târziu cei doi s-au căsătorit, aducând nădejde și bucuria peste întreaga cetate.

https://poemefarastapan.com/2019/06/02/manuel-and-the-two-hearts-3/

Manuel and The Two Hearts

3. The first heart

After the princess regained her strength, the king summoned Manuel at the court to crown the youth and have him rule by his side. But Manuel declined the offer and told everyone that the only reason he had ventured to save Isabella was because he couldn’t bear knowing that she was in the grasp of those evil men and that the only thing he asked for was her everlasting friendship. The grateful Isabella jumped from her throne and embraced the handsome Greek, her tears rolling from her eyes like waterfalls. Then, a strange thing happened. The boy’s perfume and his slender, warm body mystified the princess. She stopped weeping and, amazed, boldly looked him in the eyes. Just now she had realised that her saviour’s beauty was like nothing she had ever seen before. Isabella blushed. Her gratitude turned into desire and once she recovered, she asked Bohemond to invite Manuel to join them at the court. The insightful king agreed and so did Manuel, who was secretly in love with the girl. He had been watching her for many months from a distance, following her wherever she was going, dreaming of her wonderful long, golden hair, her sweet lips, and her deep blue eyes. But on that dreadful day when she was captured, he was in Damascus to take care of his family business. He never forgave himself that mischance. Day and night, he fretted, he cried, and he struggled to find her. No one understood his commotions and he never shared his sorrow. Yet, it was this love he carried in his heart, that gave him all the courage he needed to finally venture out and rescue her.

And so, Manuel moved into the palace and never left Isabella from his sight. He was the happiest man alive until one day when a young, bashful knight approached the princess and overwhelmed her with gallantries. While the two of them were talking everyone noticed how Manuel started to shiver, his face turned purple, and his eyes were burning with rage. The coming night the tormented Manuel entered Isabella’s chamber, woke her up, and confessed his unwavering love for her.

Isabella let him pour all his feelings out and when the boy finished with his ingenuous drivel, the princess smiled and kissed him on the neck, then on the cheeks, then on the mouth… What happened next my words will not reveal, but one month after Manuel and Isabella married, bringing hope and joy to the entire city.