Manuel și Cele Două Inimi

5. Uneltirea

Regina îl îndrăgise pe Manuel din prima clipă în care îl zărise. La început, prevăzătoare, se abținuse să-i facă orice fel de avansuri tânărului, dar după un timp, dragostea ei deveni mai puternică decât cugetul și acționă. Acum, înțelegând că Manuel nu-i va aparține niciodată și că urmările necugetării sale îi vor afecta poziția la palat, trebuia să scape de tânăr cu orice preț.

Astfel, într-o noapte, înveșmântată într-o mantie întunecată, regina părăsi Antiohia gonind pe un armăsar și după câteva ceasuri ajunse la un mic bordei aflat la marginea unei păduri întunecate. Bătu la ușă, iar dinăuntru îi răspunse vocea aspră a unei bătrâne care, odată ce-și recunoscu oaspetele deschise numaidecât, lăsând-o pe regină să intre. Constanța venise să se întrevadă cu cel mai de nădejde sfetnic al ei, cea mai puternică vrăjitoare din Levant. Furioasă, ea îi povesti bătrânei că toate farmecele și licorile pe care îi le dăduse pentru a-l cuceri pe Manuel nu fură bune de nimic și că tot ce-i mai rămânea de făcut acum era să-l nimicească pe băiat. Știind-o prea bine pe stăpâna ei, vrăjitoarea încuviință. Așezându-se la o masă, aprinsese o lumânare, luă o foaie de hârtie, o pană și cerneală apoi, privind printr-un ochean fermecat, începuse să scrie ceva. De îndată ce termină, îi dădu scrisoare aceea reginei spunându-i că așternu pe ea întocmai scrisul de mână al lui Manuel. Scrierea mincinoasă era o confesiune de dragoste făcută fiicei unui nobil, cunoscută în tot regatul pentru frumusețea ei. Tot ceea ce trebuia regina să facă era să-i arate acea înșelăciune Isabelei. Geloasă, prințesa avea să-și piardă încrederea în soțul ei, care cu siguranță ar fi fost surghiunite de la curte pentru faptele sale.

Mulțumită, Constanța se înapoie la palat și în următoarea zi se apropie de Isabela. Cu ochii înlăcrimați, prefăcuta regină îi arătă scrisoarea fetei sale, încredințându-i acea așa-zisă taină pe care numai ele două și presupușii îndrăgostiți o cunoșteau. Sărmana Isabela fusese zdrobită. Sufletul îi era înnecat de suferintă. Manuel fusese lumea ei, iar acum această lume se nărui. Îndemnată de mama ei să nu divulge de unde primise acea scrisoare Isabela îl înfruntă pe Manuel, cerându-i o bucată de hârtie scrisă cu mâna lui apoi îl acuză de infidelitate, arătându-i scrisoarea vrăjitoarei. În timp ce Manuel citi acea mărturie a unei aventuri închipuite, chipul lui se umplu de durere și mânie. Căzând în genunchi băiatul se jură pe tot ce avea mai sfânt că totul era o unletire împotriva vieții lui și a iubirii ce i-o purta Isabelei. Prințesa însă se uita la el cu privirea unui strain. Atunci, Manuel se ridică și se decise să lupte pentru iubirea lor. Înapoindu-i scrisoarea soției sale îi vorbi acesteia:

”Nu pot smulge semințele îndoielii din inima ta. Nu am șiretenia acelora care mi-au înscenat povestea aceasta. Dacă aș fi un altfel de om aș renunța acum la tine, dar sunt cel pe care mereu l-ai știut și l-ai prețuit. Voi îndrepta necistea care ți-a fost făcută cum voi ști mai bine. Voi semăna o nouă dragoste în inima ta. Cere-mi orice și am să fac. Până când te vei horărî voi pleca de la curte. Mă vei găsi în casa mamei mele.”

Manuel părăsi încăperea lăsând-o în urma lui pe Isabela care stătea țintuită locului, deznădăjduită și speriată. Însă, după doar câteva clipe fugi la mama sa, imporând-o să o ajute să-și salveze iubirea. Regina o încredință că-i va da tot sprijinul, dar că-i trebuia puțin timp de cugetare. În următoarea zi Constanța merse din nou la bătrâna vrăjitoare, se sfătui cu ea și întocându-se la palat o căută numaidecât pe fiica ei. Îmbrățișând-o, ei îi vorbi astfel Isabelei:

”Scumpa mea fată, dorința unui bărbat vine și pleacă la fel de repede ca o ploaie de vară. Cel pe care îl iubești nu te mai dorește. Sângele lui înfocat tânjește după o alta. Dar daca chiar îl vrei înapoi și el este gată să-ți dovedească cât prețuiește, află că la gurile râului Eufrat se află o insula uitată de lume și pe acea insula este o grădină cu flori și jivine cum altele nu mai sunt nici pe pământ și nici în cele șapte ceruri de deasupra. În mijlocul acelei grădini se află un copac fermecat în care viețuiește o pasăre măiastră, făcută cu totul și cu totul din aur. Dacă soțul tău te iubește cu adevărat cere-i să prindă acea pasăre și să ți-o aducă. Ce dovadă mai mare de credință ai putea cere? Drumul spre acea grădină este primejdios, dar ține de el dacă vrea se ducă într-acolo și să-ți recâștige încrederea.”

Regina o sărută pe fiica ei și zâmbi. Știa de la vrăjitoarea cea bătrână că o asemenea încercare era de neînfăptuit. În seara acelei zile, prințesa îl căută pe Manuel cerându-i să plece departe și să-i aducă acea pasăre de aur. Fără nici măcar un semn de șovăială el se învoi.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s