Fandango

Sar diavolii prin păr că nu mai au ce face,

Femeia-ntr-o tavernă de vin luată zace,

Bărbații o sărută și-n mâini sânii îi prind,

Pe pieptul ei cel tânăr salive se preling.

Se strânge luna-n cer după un nor de ploaie

Un moș spre un fecior se trage și se-nfoaie,

Îl strânge de picior, acasă vrea să-l ducă,

Dar baba îl oprește, de brațe îl apucă.

 

Sar diavolii pe cap și aerul ne coace,

Femeia beată strigă: ”Mai la o parte, drace!”

Bărbații-mpinși de ea, de poftă istoviți,

Cad unul peste altul, cu toții zăpăciți.

Văd trei copii de-o mamă micuții agățați,

Din ea ieșiți și numai pe jumătate frați,

O prind tare de fustă, dar dânsa, ațâțată,

Ar vrea de-un alt străin să fie-nscărcinată.

 

Sar diavolii de foc și nu se potolesc,

Bărbații între ei acum se hârjonesc,

Când vine și-o fătucă adusă de prin sat

Cu vorbe-ademenită de-un șmecher de soldat

Ce vrea să se înfigă în moalea ei dulceață

Ș-acolo să o lase în prag de dimineață.

Trei târfe pe un conte în vorbe dulci îl prind,

La noapte-l vor tăia cu auru-i fugind.

 

Sar diavolii pe stânci, cu țapii behăiesc,

Eu, Joachim González, pe Cayo îl iubesc,

Nevasta mi-am lăsat-o de-o lună pentru el,

Toți banii mi-am tocat, ascuns într-un bordel.

Cu pleata lui de foc pe loc m-a zăpăcit

Și în păcat de moarte cu el m-am prăvălit.

Copiii-mi mor de foame și mie nici că-mi pasă,

Vreau doar să mușc din buca lui tare și cărnoasă.

 

Sar diavolii în Rai căci sfinții au pierit,

Iubește cât mai poți și lasă-te iubit.

O oacheșă țâțoasă aleargă dezbrăcată

C-o turmă de corsari, ce urlă desfrânată –

Bărbați de peste mări cu trupurile grele,

Ce rod doar pește crud, ce dorm numai sub stele.

O târfă avortonul la budă și-l sugrumă

Și îl aruncă-n scârna ce face val și spumă.

 

Sar diavolii și-l frig pe un dominican,

Îl fac să-și dea credința unui perfid sultan,

Căci patima îl arde pentr-un frumos băiat,

Un sclav cu ochii limpezi ce-amar l-a fermecat

Și vrea să-l îl sărute cu botu-i gârbovit

Acolo în haremul în care l-a ochit.

Pe drumul spre Toledo o doamnă-ntr-o caleașcă

Și-o trage cu un june, urâtă-i foc și hoașcă.

 

Sar diavolii în joacă și eu mă joc cu ei,

Avem pistoale-n mâini și, poc, facem scântei.

Pe-al meu iubit c-un glonț doar ce l-am omorât

Și dracii peste el mugind au tăbărât.

Din piept sufletu-i scot și fac din el fâșii,

Ah, pradă am căzut spurcatei gelozii!

Eu i-am dat viața mea, dar el m-a înșelat,

Da, drac mai rău nu e ca dracul de bărbat!

(lui Caravaggio)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s